Nu mi-a fost niciodata prea clar daca povestile sunt menite sa ne adoarma sau dimpotriva, sa ne tina treji. Bunica mea începea sa sforaie de pilda, taman în toiul luptei dintre Prâslea si zmeu. Într-un târziu adormeam si eu, ce-i drept cam îngrijorat de soarta voinicului mereu uitat îngropat în pamânt pâna la brâu. Oricât de osteniti ar fi povestitorii, un lucru e clar - povestile lor sunt niste leacuri împotriva mortii. Povestim la nesfârsit, întocmai ca în Sheherezada, ca sa alungam moartea.


Fotografiile lui Gicu Serban încearca la rândul lor sa împiedice tocmai aceasta atipire aducatoare de moarte.
Jocul lui de povestitor în imagini furate lumii are un farmec si o sfiala aparte. Fotografiile lui propun o lume a clar-obscurului, a luminii filtrate, care intra cu discretie prin ferestre, oarecum cu teama. Apropierea de subiect se face în pasi succesivi si moi, de pisica, iar abordarile sunt deseori surprinzatoare. Îmi place jocul lui de planuri clare si neclare, modul în care alege sa vibreze si sa ia în serios pâna si cel mai banal subiect, sa-l întoarca pe felurite fete, ca pe o prada, înainte de a alege unghiul final de abordare.

Povestile lui sunt de doua feluri: fie din specia celor care cer un efort de atentie tocmai pentru ca trebuie continuate de ascultator (dupa ce povestitorul cade rapus de propria rostire), fie de genul celor "leganate lânga soba" pentru prunci cu buze pecetluite, care pricep totul de la facerea lumii tocmai pentru ca înca nu au darul vorbirii. Când îngerul le face acest dar, ei uita totul ca prin farmec si sunt condamnati sa refaca lumea din imagini si cuvinte trunchiate. Fotografiile lui Gicu Serban îti aduc aminte tocmai de aceasta uitare si te obliga sa recompui lumea, sa te întrebi mereu ce e dincolo de cele doua ferestre gemene prin care se strecoara lumina într-un grajd parasit, cum arata universul siluetei care îsi vede de drum într-o dimineata de iarna, sau cum o fi aratând încaperea prin a carei fereastra se întrevede turla bisericii. Frumusetea sta în faptul ca, în chiar inima fiecarei fotografii, se cuibareste dragostea autorului pentru poveste în clipa facerii ei; propunerea autorului este de a intra ca si receptori în vibratie cu aceasta stare gratioasa si daca se poate sa veghem ca nu cumva povestea sa se curme fara ca lumea sa fie pusa la loc, cum se cuvine.

Voicu Bojan

 

destine

povesti

ochiul magic

dincolo

efemer

autoportret

adrese web

 

 

Foto:                         
toate imaginile